Cei trei suspecți în dosarul crimei din Oradea au fost arestați preventiv și riscă închisoare pe viață. Sunt acuzați de omor calificat în cazul fetei ucise și ascunse în valiză și tentativă de omor, în cazul surorii ei, care a supraviețuit ororilor. Nimeni din blocul în care erau ținute fetele nu a auzit și nici nu a văzut nimic.
Apar noi detalii șocante despre tinerele sechestrate și mutilate de proxeneți până la moartea uneia dintre ele. Cele două fete proveneau dintr-o familie fără posibilități. Părinții și-au pierdut casa, după un credit neachitat la bancă. Au aflat din presă că o fiică le-a fost ucisă și alta e în stare critică la spital. Habar nu aveau că fiicele lor erau prizonierele proxeneților.
Cristian Ardelean, – purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor: Cele două victime au fost supuse de-a lungul timpului, în această perioadă unor agresiuni fizice și psihice ce pot fi catalogate drept…



