Cu siguranță cel puțin o dată în viață am auzit că nu se spală rufe vinerea, chiar dacă este zi de sărbătoare sau nu. Cu toate acestea, nu ai găsit explicația pentru care persistă această superstiție în zilele noastre și ce ascunde, de fapt, ea.
De ce se spune că nu se spală vinerea
Vinerea, conform unei superstiții românești, este o zi în care nu se spală rufe, această tradiție fiind în legătură cu Sfânta Vineri și cu pregătirea pentru weekend.
Astfel, vinerea este dedicat acestei sărbători și se crede că spălatul rufelor în această zi poate atrage ghinion și necazuri sufletești. Tradiția populară românească spune că nu e bine să speli, să faci curat în zilele de duminică, însă puțin dintre credincioși știu că nici vinerea nu au voie să își curețe hainele, deoarece poate aduce catastrofe. Unii bătrâni au spus că vinerea este ziua Sfintei Parascheva, dar și ziua în care a murit Mântuitorul, iar în…