Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, s-a urcat într-o nacelă pentru a sfinţi crucile de pe turla unei biserici din Agigea, iar reprezentanţii Arhiepiscopiei au precizat că au fost luate toate măsurile de siguranţă.
Pe Facebook au apărut, luni, imagini cu ÎPS Teodosie, urcat într-o nacelă, care sfinţeste o cruce de pe turla unei biserici.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Mircea Cristian Pricop, a declarat, luni seară, că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a oficiat duminică, slujba sfinţirii lucrărilor de înfrumuseţare a bisericii “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din localitatea Agigea.
“În cadrul acestei slujbe este necesar actul sfinţirii celor trei cruci noi ale turlelor bisericii. Întrucât crucile au fost amplasate pe turle anticipat, fără a fi sfinţite, existau două variante. Prima variantă – erau coborâte crucile de pe turle, fapt care ar fi implicat un efort suplimentar…