O pasăre americană întâlnită extrem de rar în Europa, sturzul cu creastă galbenă, a fost văzută de reprezentanţii unei asociaţii pentru protecţia naturii pe Grindul Chituc, fiind prima dată când ea este observată în România.
Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii Grupul Milvus arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că sturzul cu creastă galbenă (Seiurus aurocapilla) este o silvie neoarctică care cuibăreşte în pădurile de foioase din Statele Unite şi Canada şi iernează în pădurile tropicale şi subtropicale din Caraibe, Mexic şi America Centrală.
Acestă specie este observată extrem de rar în Europa de Vest, cele mai multe observaţii provenind din Insulele Azore şi Islanda. Aceste păsări sunt probabil împinse spre Europa de vânturi şi furtuni puternice din perioada migraţiei, spun reprezentanţii asociaţiei.
”Cu toate acestea, am capturat în 17 octombrie un sturz cu creastă galbenă în…